Scriitorii l-au zugrăvit mai frumos pe Camil Ressu decât au făcut-o criticii de artă de-a lungul timpului. În picturile lui, ogorul reavăn miroase a ploaie, se simt răcoarea pădurilor neumblate și adierea apelor. La el, țăranul rămâne autentic: „trudit, prost hrănit, osos, temător“ și pârguit de soare. „Am încremenit de frică, așteptând să-şi reverse asupră-mi cele mai amarnice mustrări, dar în loc de dojană, spre uimirea mea, era stingherit parcă de vizita lui inopinată, şi fără să zică o