Sorin Pâslaru, ZF: Despre ce fel de relansare a industriei de apărare se vorbeşte dacă fostul Sidex Galaţi a ajuns în lichidare şi vânzare de active, iar Şantierul Naval Mangalia a fost închis? Când bătaia lumii din Ormuz se face cu nave, noi închidem şantierele navale? Merge şi „Buy Romanian” pe lângă „Buy European”?

Paradigma de interes

Se tot vorbeşte în ultima perioadă despre posibilitatea de relansa producţia industrială aflată în suferinţă în ultima decadă prin investiţii în industria de apărare. Sigur, în loc de arme ar trebui să facem şcoli şi teatre, dar asta e situaţia. Însă nu este deloc clar cum se vor regăsi bugetele alocate pentru achiziţia de armament prin programul SAFE de 17 miliarde de euro în comenzi pentru industria locală. Acest program, spun specialiştii, ar trebui să creeze cadrul financiar de relansare a