Fostul ministru al construcţiilor din Serbia, reținut în ancheta privind prăbușirea gării din Novi Sad, a fost eliberat

Petru Mazilu

O instanţă superioară din Serbia l-a eliberat miercuri pe fostul ministru al construcţiilor, Goran Vesic, reţinut joia trecută în ancheta privind prăbuşirea acoperişului gării din Novi Sad, tragedie soldată cu 15 morţi şi trei răniţi, care a provocat un val de proteste la nivel naţional. Joia trecută, 11 persoane, printre care şi fostul ministru Goran Vesic şi şeful companiei de căi ferate, au fost reţinute sub suspiciunea că au comis o faptă penală împotriva siguranţei publice. Curtea