Fosta familie regală a Greciei a primit cetățenia elenă / Politicienii de stânga, furioși din cauza numelui de familie ales

Government

Fosta familie regală a Greciei a primit cetățenia elenă și a promis loialitate republicii, în cadrul unei acțiuni de referință, la 50 de ani de la abolirea monarhiei, transmite Reuters. Zece membri ai familiei, inclusiv copiii și nepoții fostului rege Constantin, care a murit în 2023, au solicitat cetățenia săptămâna trecută. Foștii membri ai familiei regale au salutat luni decizia printr-o declarație în care au afirmat că decesul tatălui și bunicului lor a marcat sfârșitul unei ere.