Un final de an în care cercetarea românească își caută, încă o dată, echilibrul dintre luciditate și speranță. Într-un an în care cercetarea românească a oscilat între reușite individuale și așteptări amânate, comunitatea științifică a înțeles, din nou, că progresul nu depinde doar de talent sau de muncă, ci și de stabilitatea unui cadru instituțional coerent. Reușitele confirmă potențialul, însă impredictibilitatea deciziilor și ritmul adesea fragmentat al politicilor publice continuă să apese