După revenirea europenilor la masa negocierilor privind Ucraina, șeful diplomației SUA a vorbit cu Lavrov despre încetarea războiului

Rareș Mustață

Aflat la Paris pentru o reuniune cu europenii şi ucrainenii, secretarul de stat american Marco Rubio a avut, de asemenea, o conversaţie telefonică paralelă cu omologul său rus Serghei Lavrov, în care, potrivit Departamentului de Stat, a transmis din nou dorinţa preşedintelui Donald Trump de a pune capăt războiului, relatează Reuters, preluat de News.ro. „Preşedintele Trump şi Statele Unite au prezentat acum tuturor părţilor liniile generale ale unei păci viabile şi de durată”, a declarat

Tag-uri: Donald Trump