VIDEO // Tineri halterofili ajung campioni cu suportul A.S.I.C.S. Asociația a sprijinit organizarea Campionatul NAȚIONAL de Haltere, iar anul viitor se va implica în organizarea Campionatului European de Haltere

Educatie

Cei mai buni halterofili din R. Moldova, atât la masculin cât și la feminin, au participat pe 15-16 noiembrie la Campionatul Național de Haltere, în categorii de greutate diferite. Excepție au făcut liderii lotului R. Moldova la haltere, care se pregătesc pentru Mondialele din Bahrain. Astfel, printre cei 77 de sportivi care au reușit să urce pe podium în cadrul competițiilor naționale sunt și tinerii bursieri ai Asociației pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului (A.S.I.C.S.),