Timp de ani întregi, economia românească a funcționat într-un paradox aproape imposibil de ignorat. România producea optimism, anunța investiții, genera planuri spectaculoase și aduna miliarde în proiecte sau tranzacții care, de multe ori, rămâneau suspendate undeva între intenție și execuție. În energie , rețeaua națională s-a umplut de „megawați pe hârtie”, proiecte care ocupau capacitate, dar care nu produceau niciun kilowatt real. În M&A , tranzacțiile au devenit tot mai sofisticate juridic,