Ana Maria Bărbosu, suspendată provizoriu de ITA în scandalul de dopaj. Prima reacție a gimnastei
Personaje pe care le urmăresc
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News Gimnasta română Ana Maria Bărbosu a fost suspendată provizoriu de International Testing Agency (ITA), după ce ar fi încălcat de trei ori într-un interval de 12 luni regulile privind raportarea localizării pentru controalele antidoping. Sportiva a reacționat public și a transmis că situația nu are legătură cu folosirea unor substanțe interzise. ITA a anunțat suspendarea provizorie Potrivit comunicatului transmis de ITA, procedura
astăzi