Ministrul Educației, răspuns pentru sindicaliști: „Este aproape imposibil”
Educatie
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat miercuri că este ‘aproape imposibil’ să fie abrogate măsurile fiscal-bugetare luate în sistemul de învățământ în luna iulie, iar demisia Guvernului ‘nu este posibilă’. ‘Salariile și bursele pot fi acoperite până la sfârșitul anului. Am ascultat și eu ce cer sindicatele – abrogarea măsurilor. Este aproape imposibil, în condițiile în care legea a fost adoptată în luna iulie. Deja, toată structura școlară s-a organizat. Deja, anul școlar
astăzi
din zilele anterioare