Ce este energia întunecată, una dintre marile enigme ale ştiinţei. Cum încearcă oamenii de știință să o detecteze

Explorarea spațiului

Energia întunecată, care, în teorie, compune 70% din Univers şi despre care noi date publicate sugerează că ar avea un comportament neaşteptat, reprezintă una dintre marile enigme ale ştiinţei. Cercetătorii apelează la noi telescoape cu care să observe Universul, în încercarea de a proba teoriile existente sau de a veni cu noi explicații în privința acestui tip de energie invizibilă. Ce este energia întunecată? Nimeni nu ştie cu exactitate ce este şi nu avem nici măcar certitudinea că există.