A fost prezentat lansatorul care trimite drone de atac în roi. Sistemul poate lansa până la 18 aparate dintr-un container

Gadget-uri

Rheinmetall a prezentat la târgul de apărare de la Paris un nou sistem mobil pentru lansarea dronelor de atac. Compania germană vrea să producă sistemul la Neuss, lângă Duesseldorf, într-o fabrică transformată din fostă unitate pentru industria auto. Noul sistem este construit în jurul unui container care poate depozita până la 18 drone. Acestea pot fi lansate individual sau simultan, sub forma unui roi, ceea ce permite atacarea rapidă a mai multor ținte sau chiar slăbirea apărării adverse.