Vulcan. Intervenție SMURD pe calea aerului
Știință și Tehnologie
Miercuri, în jurul orei 17.00, un elicopter SMURD a survolat, de câteva ori, Spitalul municipal Vulcan, pentru ca, apoi, să aterizeze pe terenul viran din spatele clădirii ambulatoriului. Destul de multă lume - bărbați, femei și copii – aflată în Parcul „Avram Iancu” a dat fuga, curioasă, ca să vadă de ce a venit și ”pe cine ia” aparatul de zbor. Este a doua oară în acest an când am fost martorul unui asemenea eveniment. Cel dintâi s-a petrecut în prima zi a acestui an. Am relatat despre el.
astăzi