Ce spune ministrul Educației despre introducerea de materii noi. „Hai să predăm un pic altfel”
Antena 3
Ministrul Educaţiei, Daniel David, se declară împotriva introducerii de materii noi în învăţământul preuniversitar, spunând că educaţia de mediu, educaţia juridică sau cea financiară pot fi învăţate şi în cadrul materiilor clasice. În opinia lui, problema o constituie metodele de predare, care nu sunt suficient de eficiente, şi manualele, care nu sunt suficient de prietenoase cu elevii, deși au conţinut bun. Daniel David a fost întrebat vineri, la Antena 3 CNN, ce materii noi ar trebui
din zilele anterioare