Surse: Programul Rabla Auto ar putea fi păstrat anul acesta, însă sub o altă formă

Antena 3

Toate programele de mediu , prin care românii primeau bani ca să-și ia maşini noi sau să-şi pună panouri fotovoltaice, au fost suspendate. Guvernul le analizează, dar, potrivit unor surse Antena 3 CNN, multe dintre ele ar putea să dispară cu totul anul acesta. Peste două săptămâni, Executivul ar urma să vină un nou pachet fiscal, care să conţină şi situaţia clară a acestor programe. Sunt luate în calcul câteva scenarii pentru derularea programelor prin Administrația Fondului pentru Mediu.

Tag-uri: Antena 3