Burduja acuză Austria și Slovacia pentru prețurile mari la energie: Din cauza lor nu ajunge energia ieftină din vestul Europei

Austria

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja , a explicat, în emisiunea În faţa naţiunii de la Antena 3 CNN ce se va întâmpla cu preţurile plafonate la energie. În acest context, el a explicat în ce vor consta solicitările care vor fi formulate la Comisia Europeană, astfel încât între statele membre să existe interconexiune la nivel energetic dar şi dreptate, echitate şi corectitudine, mai ales la costurile pentru investiții, dar şi cele care se vor regăsi pe facturile românilor. Deranjată de

Tag-uri: Antena 3 Austria Comisia Europeana