Cum arată primele tuneluri de autostradă din România. Constructorul anunță că a forat deja peste 60% din lungimea totală
autostrada
În primăvară, am putea vedea luminița de la capătul tunelului. Ne aflăm în măruntaiele pământului, sub Dealul Momâia din județul Argeș, chiar lângă Curtea de Argeș, pe primele sau în primele tuneluri de autostradă săpate vreodată în România. Și sunt două galerii. După cum știți, ele au primit și numele unor doamne care lucrează la proiect, „Daniela” și „Alina”. Noi suntem acum în tunelul Daniela, care este cel mai lung. Până în acest moment au fost forați 890m din acest tunel, din cei 1.350m pe
din zilele anterioare