Statul se împrumută pentru a șasea oară, în acest an, de la populație. Printre noutăți, scadențe mai mari pentru investițiile în euro și dobândă mai ridicată pentru titlurile cu maturitate de 3 ani
Banca Transilvania
Persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot investi în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei şi în euro, începând de luni, 9 decembrie, până miercuri, 18 decembrie, conform unui comunicat al Ministerului Finanţelor, transmite Agerpres. Subscrierea se poate face prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale şi Alpha Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti.
din zilele anterioare