Camera Deputaţilor/ Instituţiile statului vor organiza anual cel puţin o serie de consultări cu copiii
Camera Deputatilor
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege potrivit căruia, începând cu anul 2025, Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi instituţiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora vor organiza, anual, cel puţin o serie de consultări cu copiii. Proiectul reglementează participarea copiilor, în vârstă de minimum 14 ani, în procesele decizionale din administraţia publică centrală şi locală. "Începând
din zilele anterioare