Daniel Suciu (PSD): Moţiunea de cenzură nu va trece de plenul Parlamentului
Camera Deputatilor
Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului nu va trece de plenul Parlamentului, iar orice parlamentar PSD care va susţine acest demers nu mai are ce căuta în rândurile acestui partid, indiferent de numele lui, a declarat miercuri deputatul social-democrat Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, transmite Agerpres. „Deocamdată, suntem pe o supoziţie şi pe un anunţ. Vom respecta, ca de obicei, procedura. Teoretic, dacă luni vor depune acel document, acel document însoţit, mă gândesc,
din zilele anterioare