România sprijină alte state membre UE în operaţiunile de evacuare medicală din Fâşia Gaza
Comisia Europeana
Ministerul Afacerilor Externe, în strânsă colaborare cu Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Afacerilor Interne, precum şi cu alte instituţii ale statului român şi în coordonare cu structurile dedicate ale Comisiei Europene, a participat miercuri, la operaţiunea de evacuare din Fâşia Gaza a cinci pacienţi pediatrici, însoţiţi de 13 membri de familie, care vor fi transportaţi în Belgia, unde vor primi sprijin şi asistenţă de specialitate. De asemenea, au fost evacuaţi şi doi pacienţi
din zilele anterioare