Statele UE nu au absorbit nici măcar jumătate din banii alocați prin Mecanismul de Redresare și Reziliență. Fondurile trebui utilizate în următorii doi ani

Comisia Europeana

Comisia Europeană a aprobat până în august plata către statele membre ale UE pentru numai 40% din fondurile prevăzute în Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă (MRR), planul european post-pandemie pentru care statele membre au elaborat fiecare un Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi care expiră la sfârşitul anului 2026, relatează joi agenţia EFE, preluată de Agerpres. Astfel, potrivit unui raport al executivului comunitar, Bruxellesul plătise până pe 31 august granturi în valoare

Tag-uri: Comisia Europeana