Două mari companii din China au refuzat să participe la Salonul Auto de la Paris. Revin în schimb mărcile germane, iar Dacia Bigster va fi vedetă
Dacia
Organizatorii Salonului Auto din Paris încep să tragă linie pentru ediția din acest an, care va avea loc în octombrie. Lista expozanților este aproape finalizată, fiind înregistrată o performanță prin revenirea mărcilor auto germane. Evenimentul va fi pentru prima dată gazda unui duel tăcut între marile mărci europene și cele chineze. Vor fi însă și câteva mărci asiatice celebre care vor lipsi. Exact când se bucurau organizatorii de la Paris că au reușit să-i convingă pe germani să revină la
din zilele anterioare