ReporterIS. ”Dosarul Veranda”. Trei funcţionari din Primăria Iaşi au declarat că primarul Chirica a semnat autorizaţii, deşi ştia că este ilegal

DIICOT

Trei martori din ”Dosarul Veranda” au relatat în faţa procurorului faptul că, atunci când semna, primarul Mihai Chirica ştia de fiecare dată că lucrările la imobilul în cauză nu respecta autorizaţiile, relatează reporteris.ro . În cele peste 600 de pagini ale rechizitoriului DIICOT din respectivul dosar, consultat de jurnaliştii publicaţiei citate, procurorul de caz a demantelat, pas cu pas, corupţia din Primăria Iaşi ai cărei şefi şi funcţionari au încălcat legea ani la rând. În acest dosar,