Nelu Tătaru ajunge în fața judecătorilor
DNA
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri alimentare. Potrivit portalului de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dosarul a fost înregistrat miercuri şi se află în procedură de cameră preliminară. Pe 10 octombrie, DNA anunţa într-un comunicat remis AGERPRES că procurorii din cadrul
din zilele anterioare