Bursă. Plecările de la vârful Hidroelectrica au şters 580 de milioane de lei din evaluarea companiei într-o săptămână în care bursa a urcat cu 2%

Hidroelectrica

La o săptămână după plecarea surpriză a directorului general şi a directorului financiar ai Hidroelectrica, compania a intrat într-o zonă de volatilitate pe bursă, în pofida faptului că indicele BET a continuat să urce. Decizia de schimbare a conducerii, aprobată de consiliul de supraveghere, a venit însă pe fondul unor tensiuni legate de dialogul cu Comisia Europeană, ceea ce a alimentat percepţia de incertitudine în jurul celui mai valoros emitent de la Bursa de Valori Bucureşti. Astfel, în

Tag-uri: BVB Bucureşti Comisia Europeana Hidroelectrica