Care sunt șansele reale ca dobânzile de politică monetară să scadă în septembrie în UE și SUA. Economia Germaniei setează cursul pentru UE

Inflatie

Inflaţia din Germania, cea mai mare economie europeană, a încetinit în august sub 2%, ţinta urmărită de BCE , pentru prima dată după 2021. În iunie inflaţia a fost de 2,3%. În Spania, tot o economie mare, august a fost a treia lună la rând în care indicatorul a decelerat. A ajuns de la 2,8% în iulie la 2,2%. Aceeași situație are loc și în Franța, unde creşterile de preţuri au coborât tot la 2,2%. Pe de altă parte, economiile multor state din zona euro nu pot creşte accelerat. Cea a Germaniei a

Tag-uri: Inflatie