Mihai Băjan, acţionar, Farmaciile Băjan: Consumatorul a devenit mai sceptic şi a început să pună bani la saltea, cumpără strictul necesar. Există o scădere şi va fi în continuare o contracţie a vânzărilor din farmacii
Inflatie
Farmaciile Băjan, unul dintre cele mai puternice businessuri regionale din retailul farmaceutic, fondate în urmă cu 29 de ani la Râmnicu Vâlcea, au început să observe o scădere a vânzărilor de medicamente în unităţile proprii. Reprezentanţii companiei estimează că această tendinţă se va menţine, pe măsură ce puterea de cumpărare a populaţiei continuă să fie afectată de creşterea inflaţiei şi de temerile românilor legate de evoluţiile viitoare ale economiei. „Consumatorul, în momentul de faţă,
din zilele anterioare