Lufthansa a anunţat suspendarea până luni a zborurilor spre Iordania, Liban, Irak şi Israel

Lufthansa

Compania de transport aerian Lufthansa a emis un comunicat prin care anunţă suspendarea, până luni, 15 aprilie, a tuturor zborurilor către Amman, în Iordania, Beirut, în Liban, Erbil, în Irak şi Tel Aviv, în Israel, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu. Grupul, care include transportatorul aerian german, precum și companiile aeriene elvețiană și austriacă, se va asigura, de asemenea, că zborurile sale vor evita spațiul aerian de deasupra Israelului, Iordaniei și Irakului în viitorul