Săptămână DECISIVĂ pentru circulația cu metroul în București. Sindicatul Metrorex și conducerea companiei au ultima rundă de negocieri pe 31 octombrie

Metrorex

Săptămâna aceasta este decisivă pentru transportul cu metroul în București. Joi, 31 octombrie, ar fi ultima zi de negociere între conducerea Metrorex și sindicatul de la metrou, după ce discuțiile de săptămâna trecută nu i-au mulțumit pe sindicaliști. Dacă nici de data aceasta nu se ajunge la un consens, de vineri, 1 noiembrie, s-ar putea declanșa conflictul de muncă: pichetări, grevă de avertisment și în cele din urmă întreruperea circulației. Bucureștiul este tot mai aproape de o criză

Tag-uri: Metrorex Bucureşti