Gazele naturale se vor scumpi în acest final de an în România, dar prețurile vor fi și mai mici decât cele europene – estimare Petrom

OMV

Prețurile gazelor naturale vor crește pe piața din România în acest ultim trimestru al anului, dar vor fi mai mici decât cele de pe piețele europene, iar această diferență de preț este mai mare decât cea din anii anteriori, au spus oficialii OMV Petrom, al doilea producător de gaze din România în termeni de volum, la teleconferința cu investitorii. “În ceea ce privește prețul gazului, vedem o creștere în T4. Cu toate acestea, ceea ce vedem este că prețurile BRM (Bursa Română de Mărfuri – nred.)

Tag-uri: OMV Petrom Gaze Naturale OMV