Senat Proiectul Neptun Deep avansează conform calendarului stabilit
OMV
Preşedintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, a avut marţi, 18 martie, o întâlnire cu o delegaţie a companiei OMV Petrom, în cadrul căreia au fost discutate aspecte legate de investiţiile în sectorul energetic şi perspectivele de dezvoltare. Potrivit unui comunicat al Senatului, un subiect central al discuţiilor a fost proiectul Neptun Deep, cea mai importantă investiţie în explorarea şi exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră. Reprezentanţii OMV Petrom au prezentat stadiul
din zilele anterioare