Papa Francisc a proclamat 14 noi sfinţi
Papa Francisc
Papa Francisc a ridicat 14 figuri ale Bisericii la rangul de sfinţi, la Vatican, inclusiv 11 martiri ucişi în Siria în secolul al XIX-lea şi deveniţi simboluri ale persecuţiei creştinilor sub Imperiul Otoman, a transmis AFP, preluată de Agerpres. Ceremonia de canonizare a avut loc duminică, 20 octombrie, la ora 10:30 (08:30 GMT) în Piaţa Sfântul Petru, în prezenţa a mii de credincioşi din întreaga lume şi a reprezentanţilor oficiali ai ţărilor în cauză. Canonizarea – pasul final spre sfinţenie
din zilele anterioare