Gheorghe FALCA a��Drepturile pasagerilor nu sunt negociabilea��
Parlamentul European
Parlamentul European a adoptat miercuri, în plen, cu o majoritate covârșitoare de 632 de voturi pentru, 15 împotrivă și 9 abțineri, o poziție fermă în apărarea drepturilor pasagerilor, reconfirmând mandatul de negociere în cadrul procedurii de conciliere cu Consiliul Uniunii Europene. „Ne aflăm într-un moment legislativ excepțional. Este a treia lectură a acestui dosar, un mecanism care nu a mai fost activat din 2010. Faptul că am ajuns la conciliere arată cât de profunde sunt diferențele
din zilele anterioare