Oficialii maghiari sunt „agresivi” și „mitocani” iar situația din Ungaria se deteriorează din cauza guvernului lui Orban, spun parlamentarii europeni aflați la Budapesta
Parlamentul European
În cadrul unei conferințe de presă la Budapesta, deputatul olandez Tineke Strik, conducătoarea delegației Comisiei LIBE a Parlamentului European, și-a exprimat îngrijorarea privind respectarea valorilor Uniunii Europene în Ungaria. Aceasta a atras atenția asupra unor reforme recente care afectează comunitatea LGBTIQ, societatea civilă și independența sistemului judiciar. Strik a menționat că percepția autorităților maghiare asupra fondurilor UE ca fiind o formă de interferență străină a fost
din zilele anterioare