Huja a făcut „suta“
Petrol
Marian Huja va continua cu FC Petrolul Ploiești, după ce jucătorul a semnat un nou angajament cu clubul ploieștean, prelungindu-și, astfel, înțelegerea aflată deja în vigoare până în 2026! „Fără doar și poate, Marian este unul dintre jucătorii reprezentativi ai noștri și suntem bucuroși că am ajuns la un acord pentru prelungirea contractului. Alături de el, de ceilalți jucători cu experiență care sunt de ceva vreme la Petrolul, precum Gicu Grozav, Zima, Hanca sau Papp, de cei crescuți de
din zilele anterioare