Polițistul cercetat că făcea 'afaceri' cu lemne și ajuta hoții să fure produse petroliere a demisionat
Petrol
Poliţistul vâlcean cercetat penal pentru acte de comerţ incompatibile cu funcţia a demisionat, au anunţat, marţi, reprezentanţii Poliţiei Vâlcea. "Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea a fost informat cu privire la faptul că, faţă de un angajat al instituţiei, a fost pusă în mişcare acţiunea penală, fiind dispusă măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. În conformitate cu prevederile legale, cel în cauză a fost suspendat din activitate, începând cu data de 21 octombrie a.c.,
din zilele anterioare