Primar PSD suspendat din partid pentru că este „prea apropiat” de alte formațiuni. „Dacă părinții nu sunt mai severi, copilul merge la școală și sparge geamurile cancelariei”

PSD

Primarul municipiului Suceava, Vasile Rîmbu, a fost suspendat din PSD pentru o perioadă de 6 luni pentru că ar fi colaborat prea strâns cu liberalii. Decizia a fost luată vineri, de Biroul Permanent Județean al PSD Suceava. Vasile Rîmbu este acuzat că a fost „mai apropiat de alte partide politice” și că s-a abătut de la promisiunile din campania electorală. Ședința a avut loc după ce Alexandru Covașă, purtător de cuvânt al organizației județene PNL , a fost numit în funcția de consilier de

Tag-uri: PSD