Nicușor Dan a intrat tare în jocul politic: Referendumul și '20 de puncte tehnice', pe masa negocierilor cu PNL
Referendum
Nicușor Dan caută sprijin pentru referendumul pe care îl dorește pentru București. Astăzi, primarul general al Capitalei s-a întâlnit, la Senat, cu Nicolae Ciucă, liderul PNL. „Sunt două subiecte pe care le-am anunțat zilele astea. Pe de o parte, avem Ședința de Consiliu General, luni, în care am propus ca consilierii să voteze referendumuri pe 24 noiembrie, și sunt cele 20 de puncte pe care le-am solicitat președinților de partid, care sunt și candidați la prezidențiale. Domnul Ciucă m-a
din zilele anterioare