Aquatim a încheiat parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual

Regele Mihai

Compania Aquatim face parte, odată cu semnarea contractului de finanțare, în anul 2023, din Consorțiul Regional pentru Învățământul Dual Vest, alături de Universitatea Politehnica Timișoara, Primăria Municipiului Timișoara, Universitatea de Vest, Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I”, Inspectoratul Școlar Județean Timiș, Compania de Apă Arad, Apa Prod Deva, Fundația Aquademica, operatori economici din domeniul automotive și horeca, precum și un număr de șapte licee din Timișoara.

Tag-uri: Timișoara Regele Mihai