Aquatim se implică în proiectul „Consorțiul Regional pentru Învățământ Dual Vest Timișoara”
Regele Mihai
Compania Aquatim face parte, din anul 2023, odată cu semnarea contractului de finanțare, din Consorțiul Regional pentru Învățământul Dual Vest, alături de Universitatea Politehnica Timișoara, Primăria Municipiului Timișoara, Universitatea de Vest, Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I”, Inspectoratul Școlar Județean Timiș, Compania de Apă Arad, Apa Prod Deva, Fundația Aquademica, operatori economici din domeniul automotive și horeca, precum și un număr de șapte licee din Timișoara.
din zilele anterioare