Ministrul Educației: Măsurile de austeritate au permis să avem salarii şi burse pentru studenţi până la finele anului

Salariu

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a declarat, joi, la Timişoara, că reformele pe care şi le dorea continuate în cel de-al doilea mandat nu le-a putut implementa cu celeritatea pe care şi-a dorit-o, întrucât măsurile fiscal bugetare de austeritate au schimbat logica priorităţilor. „La preluarea celui de-al doilea mandat, în prima săptămână credeam că vom continua reformele angajate în primul mandat şi că voi putea implementa aspectele din raportul „QX”, dar în câteva zile, toată

Tag-uri: Salariu Timișoara