Unde s-au blocat negocierile care pun în pericol transportul cu METROUL. Conducerea Metrorex: „Vor și bani, dar și noi angajări. Nu se poate!”
Salariu
Discuțiile și negocierile dintre sindicaliști și conducerea Metrorex s-au blocat la ultimele întâlniri. Salariații vor bani mai mulți, dar și noi angajări, pe fondul pensionării masive din companie. Conducerea le arată „buzunarele” cam goale și spune că o soluție pentru majorări ar fi să nu se mai facă noi angajări. „Cu banii pe care îi economisim de la cei care s-au pensionat putem da salarii mai mari”, au transmis, pentru Gândul, reprezentanți ai conducerii Metrorex. În timp ce sindicaliștii
din zilele anterioare