Ilie Năstase a urcat cu un scaun pe scenă la Gala Sportului. Gestul făcut înainte să îi înmâneze premiul Simonei Halep

Simona Halep

La Gala Sportului 2025, Simona Halep a fost premiată cu „Premiul de Excelență pentru întreaga carieră”, iar Ilie Năstase a fost cel care i-a înmânat trofeul. Acesta a oferit un moment inedit în fața publicului. A venit pe scenă cu un scaun și s-a urcat pe el pentru a o putea pupa pe prezentatoarea Roxana Ciuhulescu, scrie Gazeta Sporturilor . Îmbrăcat într-un costum elegant, cu frac, Ilie Năstase s-a ținut de glume pe scenă, momentul fiind surprins imediat de fotografii prezenți la eveniment.