Cea mai așteptată Autostradă din România. Când vor putea să circule șoferii
Sorin Grindeanu
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu , a efectuat o vizită pe Autostrada Moldovei, unde a anunțat că, până la sfârșitul anului 2026, se va putea circula pe întreaga autostradă care leagă București de Pașcani, adică pe o distanță de 316 kilometri. Două tronsoane importante din Autostrada Moldovei, inaugurate în 2025 În 2025, vor fi inaugurate două tronsoane importante din Autostrada Moldovei, permițând astfel circulația pe autostradă de la București la Bacău, iar în 2026 se va finaliza
din zilele anterioare