Eurovision 2026: hai, că avem o șansă!
Educatie
Mai demult pierdeam în fiecare an câte o noapte, cu ochii lipiți de televizor, urmărind finala Eurovision. Nu pentru cântece, că multe erau la furat (obicei păstrat până în zilele noastre), ci fiindcă toată manifestarea, la prima vedere doar muzicală, reflectă situația politică, relațiile dintre state și trendurile din zona moravurilor. De pildă, piesa românească, oricât de proastă s-ar fi nimerit, primea punctajul maxim de la Moldova, zvârlit cu boltă peste Prut – și normal că nici noi nu le
din zilele anterioare