Să fii poet în România contemporană, dar cu suflet de actor, nu e un exercițiu comod. Îți trebuie o forță specială ca să treci de la scenă la pagină, de la textul dramatic la cel liric, de la replică la revelație, iar George Drăghescu o face cu discreție și naturalețe. Cu un parcurs literar început în 1992 (Infern de cuvinte) și consolidat prin peste două decenii de volume lirice ( Zestre pentru înălțare, Poarta, Urme de înger, Jurnalul unui cabotin, Tăcerea din cupă, oarecum psalmi, O furnică