Diminețile din Iași sunt, uneori, mai vii decât întreaga zi. E o viață mică și fragilă care respiră printre frunze verzi, muguri care încă mai poartă amintirea închiderii lor, păsări care se cred poeți și oameni care tac. Zorii vin blând, filtrându-se prin mugurii care par încă rușinați de propria lor existență. Frunzele abia ieșite tremură ușor, încă ude de visul nopții. Aerul e proaspăt, neînceput. Nu s-a spus încă nimic rău, nu s-a ridicat niciun ton, nu s-a deschis niciun e-mail. Doar