Șantierul spitalului de recuperare din Lovrin a ajuns la 30%: președintele CJT și ministrul Sănătății au vizitat viitoarea unitate medicală

Government

Consiliul Județean Timiș, în parteneriat cu Ministerul Sănătății, construiește în Lovrin o secție externă a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara, destinată recuperării medicale, ortopediei și traumatologiei. Investiția este estimată la 16,6 milioane lei, la care se adaugă aproximativ 7 milioane de euro din Fondul European de Dezvoltare Regională. Termenul de finalizare a lucrărilor este anul 2027. Autoritățile județene au anunțat că lucrările au ajuns la un stadiu de

Tag-uri: Timișoara