Seceta din România și efectele ei – Un studiu amplu analizează cele mai grave episoade de la 1852 până în prezent

Tamara Ceaikovski

România a fost afectată de secetă de multe ori în ultimii 175 de ani, iar câteva perioade aride au fost devastatoare pentru nivelul de trai din țară, cum a fost cea de după al Doilea Război Mondial. Un studiu publicat de patru cercetători români arată care au fost cele mai lungi perioade în care a plouat prea puțin și ce efecte au avut în țară. România este vulnerabilă în fața secetei, iar perioadele cu prea puține precipitații au apărut constant în istoria modernă a țării, arată cercetarea .